Treci zi, treci noapte !

     La noi, la români, spiritul este la el acasă. Adică omul cu glagorie nu a murit de tot. El a fost și sper să mai fie condus de bune intenții, de o oarecare moștenire genetică ce este pătrunsă de o experiență de viață predată din generație în generație prin viu grai , dar nu numai. Proverbele și zicătorile cele mai tari mi s-au părut cele ale turcilor, ale arabilor. Dar nici noi nu suntem mai prejos! Mie așa mi se pare. Eu am preluat din familie, în special de la bunica mea moldoveancă, de pe valea Trotușului, o mulțime de expresii deștepte după care ea s-a condus în viață și pe care le-a transmis cu voia ori fără de voia ei mai departe. Cine avea urechi de auzit, auzea și lua aminte. Cine nu, nu ! Atunci când îl vedea ea pe unul că stă prea mult cu vorba-n gură și nu spune mai nimic, că adoarme cu lingura în mână pe drumul ei firesc de la castronul cu borș către gură, sau adoarme sprijinit în lopată, hârleț ori coasă, emitea o vorbă de duh ce-l trezea pe împricinat din starea de letargie în care se afla. Una dintre ele suna ca în titlul meu de azi: treci zi, treci noapte, apropie-te moarte. Mă tot uit în jurul meu și încerc să văd realitatea așa cum este ea. Și văd o stare de letargie și lene generală ce pornește din vârful piramidei, acel vârf care ar fi putut fi exemplul de dăruire, corectitudine, hărnicie, generozitate, modestie, aplecare către rezolvarea necazurilor turmei pe care o conduce. Bunica mea, dacă ar mai trăi i-ar spune cu duioșia ei ancestrală: geaba vii, geaba te duci, geaba rupi bieții papuci! Au trecut aproape nouă ani de așteptare ! Turma asta mai are răbdare ? 

Europa mea, cea de toate zilele...

      Faptul că noi am vrut să fim în Europa nu este de mirare. Era ea , Europa, un fel de fata morgana către care ne îndreptam dorințele aprige de a o pătrunde, de a o poseda cu totul, cu parfumurile ei, cu pletele ei blonde sau brune, cu unduioasele ei mișcări persuasive, cu orgasmele ei, cu lozincile ei finale dar mereu debutante. Europa cea bătrână și afumată avea nevoie de sângele nostru tânăr și vioi, de forța noastră de pătrundere, de puterea noului venit, de Feții Frumoși ai neamului meu greu încercat de năvălirile răsăritene, de incursiunile tătare și otomane, de rușii dornici de teritorii noi, mereu și mereu în expansiune. Acum suntem din nou în anatema unui nou dezastru. Nu credea nimeni că vom trăi asemenea momente, că ne vom trezi într-o dimineață cu un nor radioactiv deasupra noastră. Oameni cu scaun la cap ar opri dezastrul omenirii, s-ar aduna într-o conferință de pace și ar pune pe masa rotundă și verde toate alternativele de salvare a omenirii de la un nou război mondial, de la un dezastru iminent. Pentru ce să treacă omenirea prin suferință și necaz ? Ea se poate bucura de viață, de fericire, de căldura inimilor generoase ale celor ce ar trebui să ne conducă. Ambiții și atitudini revanșarde, datorii ce așteaptă  a fi plătite cu sânge și suferințe inutile, ar fi cazul să fie puse la locul lor, într-o așteptare lungă de secole pentru a fi uitate... pentru totdeauna. Europa mea, cea bine chibzuită , ar face bine să amortizeze orice conflict, să se bucure de petrolul și de gazele răsăritene, să nu mai facă planuri aberante  de economisire de energie pe care furnizorii o aruncă în flăcări în văzduh pentru a-și satisface orgoliile rănite de măsurile restrictive aberante ale apusului decadent. Aloooo ! Europa ! Ești acasă ? Se pare că nu ... 

Sunt din nou mândru ...

    Libertatea de exprimare este esențială într-o democrație asumată de societatea noastră, de Parlament, Justiție, Cotroceni, și bineînțeles de toată presa care teoretic se bucură de acest mare câștig de după evenimentele din decembrie 89. Că cică de-aia s-au sacrificat bieții tineri căzuți pe baricadele revoluției, ca să putem vorbi liber, să nu mai avem cenzură, să ne exprimăm civilizat opiniile fără să ne mai batem capul cu ce ni s-ar putea întâmpla dacă Puterii nu-i cade bine vreo părere de-a noastră. Dar observ că sunt unele instituții care-și fac de lucru și se gudură cum pot și ele pe lângă puternicii zilei și le fac pe plac acestora, sancționând cu amenzi colosale niște opinii venite pe bune pe niște teme care ard în societatea noastră. Niște emisiuni de pe platforme media bine-cunoscute sunt amenințate cu dispariția prin forța CNA-ului, acolo unde niște angajați ai statului democratic, bine plătiți de noi toți , se bagă în seamă în mod cu totul neașteptat pentru a se pune bine cu cei ce i-au montat acolo în posturi bănoase și comode.  

   În Europa noastră mult iubită, condusă și ea de fel de fel de interese și interesați se joacă un joc, poate mai multe, pe care este foarte greu să le înțelegi în conjunctura nefericită și periculoasă pe care o străbatem din 24 februarie încoace. Pot să înțeleg sentimentele de duioșie și admirație față de un popor vecin aflat în impas, atacat de o putere militară ca Rusia care nu este de neglijat. Cad mulți oameni, unii nevinovați, pe terenul acestei acțiuni militare. Ajutăm și noi ca și alții pentru ca cei năpăstuiți de soartă și nevoiți să fugă din calea dezastrului și a morții să găsească un cămin și o bucată de pâine, un gând bun și un umăr prietenos pe care să se sprijine până se vor putea întoarce pe la casele lor. Dar ceea ce s-a întâmplat la Eurovision este inacceptabil. Unde sunt principiile morale către care ni s-au îndreptat gândurile și năzuințele atunci când am fost de acord să intrăm în UE ? O lume pe care nu o mai pot înțelege, asta este lumea de astăzi, una a intereselor financiare, o lume ipocrită și fără de principii și direcție. Iar ai noștri, căpeteniile noastre, nu reacționează la faulturile înjositoare care ni se administrează aproape zilnic. Stau și dorm și nu au nici o durere de parcă sunt anesteziați cu toții. Nici la imnul secuiesc de la campionatul mondial de hochei nu se reacționează ! De ce ? Vom trăi și vom vedea ce va mai fi ! Eu nu văd cu ochi buni pasivitatea și comoditatea coaliției de la guvernare. Care guvernare ??? 

Prrrr ! Țuri-napoi !

Uneori este bine să-ți reamintești vremurile copilăriei, ale tinereții, să compari ce-ai văzut și trăit atunci cu ce vezi și trăiești acum. Erau vremuri tulburi prin anii 60, țăranii erau obligați să intre cu tot ce aveau în gospodăriile colective. Unii se despărțeau greu de cai, de vite, de uneltele agricole pe care le dobândiseră în ani de muncă și de sacrificii. Mă urcam în șareta unchiului Ion și stăteam lângă el privind peste crupa lui Mișu care-și ventila coada întru alungarea muștelor ce-i dădeau mereu târcoale. Mișu era roib, un cal frumos dar cam sucit, cred că era misogin, de câte ori trecea pe lângă el tanti Maria o mușca cu toate că primea o biciușcă peste picioare drept răsplată pentru apucăturile-i urâte de care nu se dezbăra în ruptul capului. Ce-o fi fost în capul lui nu știu. Știu numai că tanti Maria se bucura la gândul că avea să scape de clămpănelile lui în curând și-i prezicea că avea să ajungă sub formă de salam în farfuriile unor italieni, că noi ... carne de cal nu mâncăm. Mișu era un porc de cal ce răspundea la comenzile consacrate : hai cu tata, prrrr, hoooo, cea, hăis, țuriii, și cea mai tare era un pleonasm, cum aveam să aflu mai târziu : țuri-napoi ! Era un fel de întărire a unei acțiuni ca în limbajul vechi oltenesc. Cum ar zice olteanul:   mă dusei la târg, la târg mă dusei, da ! Ca și cum Mișu avea nevoie de o comandă în limba germană cu toate că nu făcuse războiul la nemți și de una de întărire în limba română. Avea Mișu nevoie de o întoarcere înapoi -zurück kommen- așa cum și noi , poate, avem nevoie de o întoarcere în timp pentru a ne aminti de unde am plecat și a ne putea bucura, sau nu, de unde am ajuns. Mișu a lucrat câțiva ani pe un pumn de grăunțe și cinci lei pe zi la colectiv, apoi i-au căzut dinții și l-au făcut salam și în final a ajuns pe masa unor italieni după cum îi prezisese tanti Maria. Șareta n-a ajuns niciodată la colectiv, căruța da . Șareta cred că este ținută și acum la loc de cinste spre aducere aminte sub șopronul dinspre grădină, poate în așteptarea vreunui nepot de-al lui Mișu ce ar putea răspunde la țuri-napoi fără să o muște pe tanti Maria. Ce vremuri ! Toate miroseau altfel pe vremea aceea. Mai ieri eram pe Calea Victoriei și m-a lovit un amestec de miresme de gunoi, dejecții umane provenite din minunata canalizare și gaze de eșapament. Ce frumos era în preajma lui Mișu.. Mirosul lui avea să-mi revină în minte peste ani ... când mă aflam la Viena într-o călătorie de plăcere într-o caleașcă cu care făceam turul Schönbrunn-ului , birjarul ce-l mâna pe Mișu fiind un român de-al nostru. Bine, Mișu nu era chiar Mișu dar mirosul era chiar mirosul lui ! Mi-e dor de Mișu ! 

Respectă-mă , dacă vrei respectul meu ! !

     Nu-mi vine să cred că în iubita mea țară se poate întâmpla așa ceva, acum după ce în '89 s-au sacrificat acei tineri minunați care ne-au scăpat de un regim de dictatură ce nu mai putea fi suportat , acum după mai bine de trei decenii de democrație consolidată, acum când avem o datorie externă ce se duce către 60% din PIB, acum când avem un guvern "al meu"  - adică al celui de la Cotroceni care ne vrea numai binele și nimic altceva, acum , tocmai acum ...Avocatul Poporului nu are dreptul să se apere și este revocat de un Parlament liberalo-plus- rezisto- UDMR-ist, este eliminat fără drept de cuvânt în Parlament . De la prima voce a Procuraturii se dă tonul nerespectării deciziilor Curții Constituționale în toată Justiția română, practic se demolează toată construcția dreptății din țara asta. Pentru ce ? Cui îi folosește mizeria asta ?  Orice derapaj către nerespectarea Constituției, legea sacră a oricărei țări, este urmărit și redresat de sistemul intern cu atribuții clare în acest sens. La noi există o instituție care are atribuții clare de apărare a Constituției ! Ce face ea acum ? Doarme? Doarme pe banii noștri , ai celor care-i plătim să-și facă datoria ? Este inadmisibil să se întâmple așa ceva acum ! Cum este posibil ca niște preoți din Vaslui care au făcut o slujbă de pomenire pentru ctitorul unei biserici, fie el și mareșalul Ion Antonescu, să fie dați pe mâna Justiției, o Justiție ce se vrea independentă ... dar nu este deloc independentă , care face jocurile puterii ajunsă la putere artificial ! Ce face acum opoziția parlamentară ? Așteaptă erodarea puterii prin propria prostie și urcarea pe valul nemulțumirii populației ? Domnule  președinte, ce fel de garant al drepturilor noastre ești dumneata ?  Nu-ți zic tu , cum ai merita ! Ce interese apărați de la înălțimea la care v-a pus poporul acesta, un popor cuminte și prea răbdător ! Dar cât credeți că acest popor vă mai poate suporta inerția și lipsa de acțiune întru îndeplinirea sarcinilor pe care vi le-ați asumat la preluarea mandatului prin depunerea unui jurământ ? Apărați Constituția ! Nu vă cer altceva ! Este în fișa postului tău ! Na , că nu te mai pot respecta !!! Te-am respectat prea mult ! Acum este rândul tău să mă respecți !!! 

Cu o zi înainte ...

       Era vremea cireșelor și ei se bucurau de primele fructe ale unei livezi pe care el o visase și pentru care muncise din greu în ultimii ani, acolo, în sătucul unde se născuse mama soacră, pe un plai vrâncean înconjurat de vii și păduri încă nedecimate de dorința unora de a se îmbogăți peste noapte. Ea, femeie trecută de prima tinerețe, ba chiar și de a doua, pe la jumătatea celui de-al șaptelea deceniu de viață, urcase pe scara dublă pentru a culege cireșele frumoase și acum renunțase la scară și stătea pe-o creangă mai solidă a pomului care parcă o strângea în brațe și se bucura și el de așa o vizită din partea nepoatei devenită și ea bunică între timp. Un cuc se auzea din zăvoiul de alături, stătea pe-o creangă de salcâm și-și chema de zor fratele pierdut în cine știe ce împrejurare nefericită. Ziua era una cu soare, o zi de început de iunie cu adieri înmiresmate, o zi de primăvară ce dădea în plină vară, cu trandafiri deja înfloriți demult, cu ploi deja trecute și cu secete anunțate de apocalipticii televiziunilor mereu în alertă, care parcă au un rol special în viața muritorilor de rând, acela de a-i băga în depresie prin știrile cutremurătoare dar mereu, mereu exagerate. Nimic nu anunța ceea ce avea să se întâmple a doua zi, nimic nu putea tulbura liniștea unei frumoase armonii cu natura, viața curgea lin și normal ca și cum ...